dacă ai o rădăcină în Ploştina, răspunde aici la întrebarea “al cui eşti tu?”
..da’ mai pe larg….
Log In
Register For This Site
abonament
ultimele comentarii
-
ultimele scrieri
dacă ai o rădăcină în Ploştina, răspunde aici la întrebarea “al cui eşti tu?”
..da’ mai pe larg….
Picur
de câteva zile bune.
Mă plictiseam
printre norii nimbocumulus
sau cumulonimbus
şi de fapt
nu ma mai întâlnisem cu nici un cunoscut
de ceva vreme.
…Mi-duca minte când l-am intalnit chiar pe Socrate…
am fost asa de emoţionat
ca nu l-am intrebat decat cateva întrebări neghioabe
gen “Exista Dumnezeu?”
…Nu mi-a răspuns.
A trecut mai departe
cu El Nino
(acum e undeva in Australia, cred)
Acum picur la Ploştina.
Am aşteptat sa treacă vremea coasei
si a strânsului brazdelor
să nu supar pe neamurile mele.
Ma adun încet-încet
în fântâna mică de pe laştină
– aia de la Odaie in Muche
aia de la câşiva paşi de Adam si Eva, bolovanii.
E singura fântână pe nu stiu ce rază
care are apă bună de fiert fasolea
(aici veneam copil fiind
cu găleţuia de 5 litri,
trimis de Maicamare in ajun de vreo pomană).
E o fântână mica,
cam nefolosită,
unde mă pot reflecta liniştit
- printre scândurile capacului
crăpate şi mirosind a vechi -
în cerul cu miros de fagi si de Bolovanul Mortatului.
Uneori ma preling in bâlca de alaturi,
unde se adapă vacile
cu răsuflarea mirosind a iarbă proaspată,
gâdilindu-mă cu paiele ce le-au ramas lipite de botul umed.
Aşa ajung
într-o strachină de laptele fiert cu mamaligă
de unde ma uit in sus
la nişte ochi albaştri si o gură mozolită
de copil de trei ani si doua luni.
(m-am intalnit odată
cu un var de-al doilea
intr-o lingură de ciorba de fasole.
…Ce-am mai râs
cand ne tot încăpăţânam
sa ne prelingem pe bărbie..)
Cel mai tare imi place sa ma fac ţuică
dar e un proces complicat
care nu imi iese mereu:
trebuie sa plou la timp
pe la începutul toamnei
chiar înainte de culesul prunelor.
(daca nu e an bun de prune
trebuie sa aştept un an cel puţin
sau şapte ca in Biblie).
Mă strecor in pulpa dulce a prunelor ţigăneşti
sau grase – astea sunt cele mai bune -
Şi aştept sa vină vremea culesului
Când prunii sunt scuturaţi
iar eu cad cu prunele în tumbe vesele.
Apoi, in tocitorile facute de nea Eugen
picotesc lenevos
cale de câteva săptămâni bune
şi mă transform încet-încet
in terci cu miros înţepător
şi promisiuni de tărie aromată.
Nu vă mai spun de cotlon
şi de cazanul unde fierb de zor
în timp ce băieţii pun cartofi la copt, in foc
şi încearcă tăria
“s-o fi tăiat de la ţevi?”
.. nu încă.
Nea Vasile moţăie pe lângă foc
cu un vătrai în mână
gata să scociorască în foc
şi să-l domolească
dacă arde prea tare
(nici mie nu îmi place să arda prea tare
că de lipeste terciul de fundul cazanului
şi o să capăt miros de fum)
…odată am ajuns intr-o sticlă verde
cu do ceruit,
îngropată în loc tainic
unde am stat câţiva ani buni.
De fapt, şi acum tot acolo sunt
aştept
să vină sa ma gasească
şi să incep un nou ciclu
(de data asta vreau sa călătoresc un pic prin lume,
daca reuşesc sa prind un vânt mai bun)
O să mă îmtorc într-o lacrimă
prelinsă pe un obraz
sub care dorul de Ploştina
suspină adânc.
© 2012 - Priporul Ploştinii
|
Proudly powered by WordPress.
2010 Weaver by WPWeaver.info
|
Păi hai că încep eu…
Eu sunt Claudiu, dar lumea mă ştie mai mult de băiatul lu’ Sile sau băiatul lu’ Gina lu’ Sile. Am rădăcini în Ploştina, bineînţeles… bunica mea, Nuţa Şoimaru, unchiul Siluţă, verişorii Dragoş şi Mimi. Şi or mai fi cu siguranţă, dar pe care eu nu-i ştiu sau nu mi-i amintesc acum (e 12 noaptea).
Am terminat gimnaziul la Plaiu Nucului, liceul „la Haşdeu” în Buzău. Acum sunt la facultate în Bucureşti, mai precis la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Nicolae Titulescu. Sunt deasemenea de un an jumate, de când am ajuns în Bucureşti, om al muncii şi lucrez full-time ca programator la o firmă de software. Stau cu chirie într-o garsonieră împreună cu prietena mea care e tot buzoiancă
Pe Sile îl cunoaşte toată lumea cred, nu are nevoie de nicio prezentare… tâmplarul de la Faţa Malului, omul bun la toate cu spirit de petrecăreţ şi dragoste de viaţă. Mamei îi datorez originea mea de ploştinar (şi mulţumiri deasemenea!).
Mai activez din când în când pe blogul personal, http://www.claudiuconstantin.ro, dacă doriţi să mă cunoaşteţi mai îndeaproape. În rest… aştept şi alţi ploştinari aici.
Mai vorbim. Numai bine şi hai, puneţi-vă pe (de)scris!
Azi am descoperit….Americaaa!!!! Si pentru ca am radacini in Plostina raspund – sunt fata lui Ionica Ungureanu (Martacuta ) de la Gura -Teghii ,baiatul lui Stoica si Anica Ungureanu (Anica – sora cu Dimiam Dogaru daca nu ma insel).Frati am doi: Dumitru alintat de noi Ticuta (prenume dat cred de nasul Dumitru (Mitica) Dogaru ) si Constantin ..na ca pe el nu stiu cine la nasit!Unchi ….am avut doi:pe Nichita nu l-am cunoscut iar Constantin a fost al doilea tata al meu (Dumnezeu sa-i odihneasca )Parintii, Ion si Maria morti si ei de 12 respectiv 9 ani.Eu putin casatorita ,foarte fericita si lucrez deocamdata in Iasi .Spun ,,deocamdata ”pentru ca lucrand la o firma de Consultanta in Constructii de drumuri si poduri ,pe unde se mai trage cate-o sosea hop si eu (daca am noroc).Sunt tehnician laborant materiale constructii si am adresa de mail.. elena_ungureanu2003@yahoo.com si la mes la fel.Pfiii.. ce greu fu”!!!.Aaa..si ultima data cand m-am intalnit cu nenea Miana si nenea Mitica a fost la parastasul unchiului (decembrie 2009).
Pupici la toti cei care-si au radacini in Plostina.
anti-spam word -mortatu- , o da!
Cine mergea cu vaca la Bolovanu’ Mortatului cand era mic? EU!
Radacini in Plostina? desigur! Bunicii din Plostina.
Casa lu’ bunicu’ (Tarcoci Manole -Dumnezeu sa-l odihneasca) din partea lu’ tata este putin mai sus de cea a bunicei tale pe care o cunosc. Deasmenea il cunosc si pe unchiu’ Siluta.
Celalalt bunic sta ceva mai sus… aproape de Pietricica (Pertea Culita)
Daca imi aduc bine aminte cand erai mic ai locuit in Nehoiu.
Eu -Tarcoci Marius- absolvent Universitatea Transilvania 2009 acum proaspat angajat in Brasov.
Si daca tot e lumea buna la Plostina nu am ezitat sa-mi aleg prietena tot de aici.
Si da! trebuie sa citesc din “clasici”: vânt ca în Faţa Malului, fete…focoase ca în Terca, şi noroi ca în Ploştina nu găseşti nicăieri.
Sincer de primele doua idei nu sunt sigur, dar noroi ca în Ploştina nu găseşti nicăieri!
Salut, Marius. Bine-ai venit pe la noi!
Da, am locuit o perioada la Nehoiu, apoi la Fata-Malului unde sunt ai mei si acum. Il tin minte si pe nea Manole, l-am vazut o data sau de doua ori cand ma gaseam pe la Plostina.
Salutari!
Am revăzut la începutul verii cu mare plăcere eu şi soţia mea (de data asta împreună cu cei 3 copii ai noştri) , o parte din drumurile pe care stimabila noastră gazdă ne-a dus în urmă cu aproape 14 ani…. Plostina, Terca, Lopatari….. Am suit din nou la Focul Viu (cel mare a făcut ce a făcut şi a reuşit să se pîrlească la o mînă), am mers din nou prin dolinele uvalelele şi văile de sare de la Meledic. Am avut o tentativă de a trece de la Plaiul Nucului spre Gura Teghii, dar vremea şi starea drumului nu ne-au permis.
O zonă foarte frumoasă, parte dintr-un areal mai larg extraordinar puţin cunoscut (complexul rupestru Boziori/Nucu-Colţi/Aluniş, Muzeul Chihlimbarului, Focul Viu, Carstul de sare de la Mînzăleşti-Meledic, Grunju, “Sarea lui Buzau”, drumul spre Mînăstirea Poiana Mărului-extraordinar, cu o panoramă pe care nu poţi să o mai uiţi, drumul dintre Beceni-Arbănaşi-Vulcanii de la Beciu-Pîclele Mari şi cele Mici, Barajul Siriu, crucile de piatră răspîndite pe crestele versanţilor, …..)
Salut!
Cred ca trebuie sa respect partitura si sa ma prezint.
Sunt Nelu Copacel,baiatu’lu’nea Mitica.Origini 100% PLOSTINA.
Merg cu arborele genealogic doar pana la “treapta”-bunici.Mamaia si tataia din “Coasta”,din partea tatalui-Dumitra si Dumitru ; maicuta si tataia din”Dosu’ Plostinii,din partea mamei-Gheana si Neculai Oancea.
Locuiesc in Buzau unde si lucrez si imapart domiciliul cu sotia mea Nutica si baiatul nostru Cosmin.Nutica este o “cojanca” de la Stalpu,iar Cosmin este foarte mandru cand este gratulat cu apelativul “muntean”.De fapt si maica-sa s-a convertit fara probleme la “muntenism”.
Am facut deja cateva comentarii pe acest blog si am primit acceptul lui Cristi sa postez si articole.
O sa incerc sa pun cateva povestioare in zilele urmatoare,strict legate de copilarie.Astept sa vad si alti plostinari care se alatura prin scrieri sau comentarii.
Sa auzim de bine.
Sall.
Sunt de la Caragele si sunt nepotul lu’ Stela Banik merg acolo in fiecare an si este o zona foarte frumoasa,si mi-ar placea dak ai baga pe blogul tau mai multe poze cu zona de acolo
domnule, corect, ar trebui mai multe poze!
se face, incep sa culeg si sa adun. fac o pagina speciala de fapt